Imi este greu sa imi imaginez la ce se asteptau distinsii oaspeti inaintea vizitarii Institutului de Biochimie al Academiei Romane… In particular, Dl. Neumann – insarcinatul cu afaceri la Ambasada Germaniei in Bucuresti –  daca ar fi incercat sa se informeze din mass media romaneasca despre ce se mai intampla prin Romania, cu siguranta ar fi aflat totul despre topul celor mai iubiti romani, despre dizidentii din PNL, despre dosarul Zambaccian sau despre notele de la bacalaureat ale Monicai Gabor. Dar cu siguranta, nu ar fi aflat nimic despre stiinta romaneasca, despre problemele cu care se confrunta cercetarea stiintifica din Romania… Sa se dedice un articol de fond intr-un ziar de mare tiraj sau o emisiune la o ora de varf pe un canal de televiziune necazurilor, dar si realizarilor de exceptie ale cercetatorilor romani???  Fereasca Sfantul!  Subiectul nu e suficient de scandalos, “nu se vinde” asa ceva! Sa facem noi, mass-media,  educatie stiintifica cititorilor sau spectatorilor nostri? Nu, nu, sa faca altii asta – noi scriem ceva despre vreun nou saman rasarit pe plaiurile mioritice ori despre ghicitoarea Elena din Militari sau si mai bine despre celebrul pseudosavant Ancu Dinca si al lui “vampir energetic” (sic!)!

Vizitatorii nostri din partea Ambasadei Germaniei, reprezentantul Academiei Romane – D-l vicepresedinte Florin Filip, presedinta Clubului Humboldt din Bucuresti Doamna Profesor Speranta Stanescu cat si ceilalti vizitatori au avut astfel surpriza de a vedea ceea ce, din pacate, nu este vizibil la televizor: un institut de cercetare din Romania, cu echipament modern, de ultima ora, la nivelul exigentelor vest-europene. Si nu in ultimul rand, o multime de tineri biochimisti entuziasti, dornici sa arate ca “exista profesional”, ca nu au plecat inca in strainatate toti tinerii cercetatori din Romania. Din discutiile cu cercetatorii din institut a rezultat ca o buna parte a echipamentului modern din institut este donat de catre Fundatia Alexander von Humboldt, inclusiv sistemul cromatografic recent donat de Fundatie, cu scopul de sprijini astfel colaborarea stiintifica dintre colectivul de Enzimologie al Institutului, coordonat de autorul acestor randuri si Departamentul de Biologie Structurala al Universitatii Saarland din Germania condus de Profesorul Axel Scheidig. Gazdele au povestit si faptul ca nu intodeauna arata institutul ca in prezent. Cu 15 ani in urma institutul era mai degraba o colectie de antichitati, cu piese care ar fi prezentat un interes major Muzeului Tehnic din Bucuresti sau de ce nu si pentru Deutsche Museum din München. Primul sprijin din partea Fundatiei Humboldt a venit in 1992 cand am avut ocazia de a lucra ca bursier Humboldt intr-o echipa de cercetare din Germania, timp de un an. Apoi, in 1997, o donatie de echipament din partea Fundatiei a permis lansarea – practic – a primului laborator de biologie moleculara din Romania. Finantarile din partea Fundatiei nu s-au oprit aici: o donatie de carte stiintifica cat si stagiile de cercetare in Germania pe care si eu si colegii mei mai tineri din institut le-au facut in Germania, toate au contribuit la imaginea actuala si la rezultatele de exceptie obtinute de institut. Care sunt aceste rezultate? Trebuie spus mai intai ca obiectivul principal al institutului este cercetarea fundamentala in biochimie, adica acea ramura a cercetarii care isi propune descoperirea unor elemente noi legate de cunostintele fundamentale, de intelegerea legitatilor care stau la baza proceselor moleculare din organismele vii. Concretizarea rezultatelor acestor cercetari este in articole stiintifice publicate in reviste de specialitate cu vizibilitate internationala iar Institutul de Biochimie, cel putin la nivelul Romaniei, exceleaza la acest capitol publicand anual circa 10 articole in reviste de prestigiu. Rezultatele obtinute, desi apartin sferei cercetarii stiintifice fundamentale, aduc elemente noi care, in principiu, pot conduce ulterior la descoperirea de noi medicamente pentru tratarea cancerului sau a diabetului ori pot sta la baza unor noi tehnologii de varf din domeniul biotehnologiei.

Vizitatorii nostri au aflat si faptul ca nu ducem lipsa insa nici de greutati nici de esecuri. Cercetarea in sine este o activitate in care esecurile, experimentele nereusite sunt la ordinea zilei, ele sunt de regula inevitabile in munca noastra de Sherlock Holmes printre hatisurile necunoscutului biologic. Evitabile ar fi insa greutatile pe care ni le produc disfunctionalitatile sistemului de cercetare din tara: insuficienta fondurilor interne pentru cercetare; inechitatea sistematica a evaluarilor proiectelor de cercetare care stau la baza finantarii interne; salariile dezastruoase ale cercetatorilor in special al celor tineri; lipsa de flexibilitate financiara in utilizarea fondurilor pentru cercetare; lipsa unor facilitati vamale pentru importurile necesare cercetarii; lipsa unor dispozitive experimentale centralizate absolut necesare unor cercetari moderne (“core-facilities”) si din pacate lista continua…

Dintre multele intrebari pline de consistenta ale D-lui Neumann, una imi vine in minte: “Ce faceti ca sa nu va plece tinerii in strainatate”… Noi am raspuns la intrebare din punctul de vedere al institutului dar ma intrebam, ce ar raspunde Parlamentul, Guvernul, politicienii nostri la aceasta intrebare… Probabil ar tacea. In mod semnificativ…

Daca adaugam si faptul ca Romania in 2005 a investit doar 0.26% din PIB pentru activitatile de cercetare-dezvoltare (telul propus de EU fiind de 1%) si avem in acest fel practic cel mai scazut nivel de finantare a cercetarii din intreaga Europa – in timp ce majoritatea tarilor europene deja se afla in apropierea acestui 1% – , avem o imagine clara asupra cercetarii din Romania: inca avem cercetatori pasionati si merituosi in tara dar, ei trebuie sa fie ajutati de stat, de sistemul de cercetare intern daca vrem ca tinerii cercetatori sa nu plece definitiv in strainatate si sa avem nu doar “oaze de cercetare” veritabila asa cum este Institutul de Biochimie ci retele adevarate de institute de cercetare performante. Fundatia Humboldt, “Vestul”, Uniunea Europeana ne ajuta, ne dau tot sprijinul dar problemele noastre interne nu pot fi rezolvate decat tot de noi si e nevoie pentru asta de vointa politica adecvata. Efortul investitiei in cercetare nu este zadarnic, cu toate ca rezultatele ei se arata adeseori tarziu, uneori dupa ani de zile. Merita insa, pentru ca aceste rezultate conduc la medicamente noi (si nu leacuri vrajitoresti), la tehnologii moderne (si nu “dispozitiv de neutralizare a radiatiilor telurice” sau de “energizare a apei”) si nu in ultimul rand la specialisti de inalta calificare (in loc de traficanti de iluzii). O tara ca Romania, cu resurse naturale limitate dar cu potential uman ridicat, dornica de “a creste”, ar trebui sa investeasca inainte de toate in educatie, in cercetare si in sanatatea cetatenilor sai, acestea sunt adevaratele investitii pentru viitor.

       Prof. Dr. Stefan Szedlacsek

Institutul de Biochimie al Academiei Romane