Laser Valley Innovation Bootcamp

In perioada 15-17 iunie 2023, in cadrul conacului Otetetelesanu va avea loc evenimentul Laser Valley Innovation Bootcamp sub egida Magurele Science Park (MSP).

Peste 100 de cercetători, antreprenori și studenți sunt așteptați să participe în cadrul primei ediții a Laser Valley Innovation Bootcamp, eveniment care va avea loc în orașul Măgurele (județul Ilfov), între 15-17 iunie, la conacul Oteteleșanu.

Laser Valley Innovation Bootcamp își propune să faciliteze conectarea unora dintre cei mai importanți cercetători din Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare cu fondatori de startup-uri și studenți pasionați de antreprenoriat. Aceștia vor lucra în echipe mixte, cu scopul de a crea potențiale noi proiecte inovatoare sau pentru a progresa cu dezvoltarea inițiativelor existente, într-un cadru nou – un bootcamp de inovare.

Pe parcursul celor 3 zile, participanții vor lucra alături de cercetători din institutele naționale de cercetare-dezvoltare precum Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei – INFLPR Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie – IMT Bucureşti și Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică – INOE 2000 Bucureşti.

Printre vorbitorii prezenți la eveniment se numără: Marius Poșa (Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării), Ionuț Stanimir (Banca Comercială Română), Ștefan Rădulescu (Consiliul Județean Ilfov), Marian Preda (Universitatea din București), Mihnea Costoiu (Universitatea Politehnică București), Dorel Paraschiv (Academia de Studii Economice), Oana Coșman (start-up.ro), Adrian Curaj (UEFISCDI), Narcis Constantin (Primăria Măgurele), Grațian Mihăilescu (Urbanize Hub), Elena Vrabie (The Recursive), Andrei Pitiș (Genezio & Simple Capital), Bogdan Vlad (Genezio) și Bogdan Nedelcov (Kubeark).

Pentru mai multe informatii accesati link-ul oficial al evenimentului.

Programul poate fi consultat la urmatoarea adresa.


Back to top

Copyright © 2024 National Institute of Materials Physics. All Rights Reserved

Skip to content